Daca Academiei nu-i convine rezultatul, anuleaza concursul!

Organizarea concursului

Comisia de concurs

Comisia de soluționare a contestațiilor

Rezultatul concursului

 Anularea concursului

Viața bună mediată tehnologic

În urma războaielor ultimelor două secole au fost studiate (deși se știa de mai demult de aceste fenomene) membrele fantomă. Un soldat ce și-a pierdut spre exemplu o mână pe câmpul de luptă raportează că își simte încă mâna, ba mai mult, are dureri insuportabile în acea mână. Fenomenul nu este rar, apărând în forme mai ușoare sau mai grave la aproximativ 90% din cei ce își pierd un membru. Problema cu atenuarea durerii în membrele fantomă este aceea că nefiind o durere fizico-chimico-biologică nu poate fi tratată prin administrarea de analgezice. Modalitatea de a reduce sau chiar anula durerea s-a dovedit a fi simplă, unii pacienți chiar scăpând de membrele fantomă. Este vorba de folosirea unei cutii cu două compartimente și a unei oglinzi. Unul din compartimente este acoperit, celălalt este vizibil. Cele două compartimente sunt despărțite de oglindă. Cutia este așezată în fața pacientului astfel încât acesta să își poată introduce mâinile în cele două compartimente ale cutiei. Mâna sănătoasă va fi introdusă în compartimentul vizibil. Oglinda este astfel poziționată încât pacientul va putea vedea reflecția mâinii existente în acea poziție în care ar trebui să se afle mâna fantomă. Vizual pacientul percepe astfel două mâini sănătoase, una dreaptă și una stângă. Marea problemă ce trebuie rezolvată în cazurile de membre fantomă este ca pacientul să poată controla acel membru fantomă. Terapia oglinzii constă în a cere pacientului să facă cu ambele mâini exact aceleași gesturi (de exemplu să strângă și să deschidă pumnul). Pacientul va observa în cadrul terapiei cum cele două mâini ale sale acționează concomitent la voința sa și mai ales că își poate controla membrul fantomă. În limbaj tehnic, corpul propriu pe care pacientul îl simte este schema corporală iar ceea ce el vede este imaginea corpului. Înainte de terapie schema corporală conține o mână dureroasă, dar imaginea corpului este lipsită de o astfel de mână. În cadrul terapiei se caută a da o imagine acestei scheme pentru a o putea modifica.

Dar astfel de experimente au mers mai departe pentru a demonstra modalitatea întrupării extensiilor tehnologice. Noul experiment are următoarea formă: o persoană își așează mâna sub un pupitru. Pe acel pupitru se află un obiect oarecare, de exemplu o carte. O altă persoană va trebui să atingă concomitent, după același model de mișcare, atât mâna persoanei care se află sub pupitru cât și obiectul care se află pe pupitru și pe care persoana în cauză îl observă. În urma experimentului, persoana raportează, de cele mai multe ori că simte atingerea în respectivul obiect. Prin urmare schema corporală ajunge să cuprindă și acel obiect exterior.

Ceea ce demonstrează aceste experimente este faptul că obiectele materiale cu care avem contact prelungit, prin intermediul cărora acționăm devin parte a corpului nostru. Cu aceste extensii percepem și acționăm în lume. Astfel, când scriem cu un creion pe hârtie (o activitate din ce în ce mai rară), creionul devine transparent privirii teleologice care se concentrează pe actul de a scrie. Cu acel creion simțim asperitățile hârtiei, prin acel creion ne manifestăm în cadrul unei simbioze om-tehnologie. Extrapolând, același lucru se întâmplă când vorbim la telefon sau când conducem mașina: extensiile materiale ale corpului nostru devin parte a schemei noastre corporale.

Aceste extensii tehnologice, de la simplii ochelari de vedere la calculatoare și realități virtuale, mediază percepția și acțiunea umană. „Fiziologic vorbind, omul, în cursul utilizării obișnuite a tehnologiei – sau a trupului său prevăzut cu nenumărate extensii – este perpetuu modificat de tehnologie și, la rându-i, descoperă mereu căi noi de modificare a tehnologiei”. (McLuhan, 2006, 412). Tehnologia se interpune între ființa umană și lume, dar nu ca un mediu transparent, ca un fel de ochelari fără dioptrii, ci modifică atât pe cel ce experimentează cât și lumea experimentată. Inserându-se în relația eu-lume, în interrelația prin care se constituie reciproc ființa umană și lumea sa, tehnologia devine parte esențială a acestei relații.

Tehnologiile nu sunt 'intermediari' neutri între oameni și lume, ci mediatori: ele mediază activ această relație”. Pentru a specifica diferența dintre intermediar și mediator este foarte sugestivă o imagine preluată din Dragostea în vremea holerei de Gabriel Garcia Marquez. Astfel într-o relație de dragoste intermediarul este cel ce duce scrisorile de la un îndrăgostit la celălalt fără să cunoască scopul și conținutul scrisorii sau intențiile celor doi. Mediatorul pe de altă parte este cel care cunoaște intențiile ambilor și mediază activ relația. În romanul amintit, cel ce mediază relația de dragoste, mediatorul, Francisco Aziza, scrie scrisorile pentru ambii îndrăgostiți, astfel încât ajunge să se substituie acestei relații.

Un telefon mobil este un mijloc de percepție mai degrabă decât obiect al percepției. Deși doar telefonul este cel ce scoate sunete şi, la limită, eu percep doar sunetele difuzorului telefonului, nu telefonul este totuși cel pe care îl percep, ci persoana cu care vorbesc. Telefonul în acest caz, împreună cu rețeaua GSM, devine parte a sistemului meu perceptiv, extinde zona mea de influență și percepție. Principala caracteristică pentru ca întruparea dispozitivelor tehnologice și medierea să aibă loc este ca tehnologia să poată deveni transparentă în cadrul acțiunii. Pentru ca transparența să se realizeze sunt necesare cel puțin trei condiții:
a) condiția de design, artefactul trebuie să fie astfel construit încât să poată fi întrupat, în cazul unui dispozitiv hands-free să respecte structura anatomică a urechii;
b) condiția de dexteritate, o anumită îndemânare în a folosi artefactul, de exemplu să cunosc modul de manipulare al mausului și ce efecte au acțiunile particulare;
c) condiția de familiaritate, artefactul trebuie să instanțieze ceea ce este perceput într-o formă analoagă percepției nemediate, să transpună de exemplu radiația infraroșie în imagini din spectrul vizibil.

Toate medierile tehnologice transformă radical percepţia și acțiunea prin fenomenele de amplificare și reducere a elementelor percepute. Telefonul amplifică atenția acordată vocii și discursului unei persoane reducând în schimb celelalte caracteristici ale prezenței unei persoane. Prezența telefonului nu modifică doar modul de a fi prezent dar creează noi modalități de comunicare, noi îndemânări, un nou tip de atenție și de inserție în lume.

Întruparea și medierea specifice tehnologiilor au implicații asupra modului de a trăi și asupra vieții noastre morale. Tehnologiile oferă afordări ( din engl. affordance=calitate a unui obiect de a permite, a sugera sau a impune anumite acțiuni). Un limitator de viteză obligă șoferul să încetinească, ecografia obstetrică mărește afectivitatea părinților față de copil înainte ca acesta să se nască, deținerea unui cuptor cu microunde crește probabilitatea adoptării unei alimentații bazate pe preparate congelate. Datorită creșterii dependenței noastre față de tehnologii, acestea trebuie luate în considerare în urmărirea unei vieți bune (scopul omului pentru Aristotel). Tehnologia nu este doar un instrument pe care îl putem ignora. Simpla existență a unei tehnologii creează dileme morale chiar în cazul respingerii acesteia. Faptul că o tehnologie oferă anumite posibilități, depistarea unei malformații prin ecografii obstetrice, face din opțiunea de a nu efectua testul o decizie informată tehnologic care mediază relația cu viitorul copil. Mare parte din viață nici nu mai este poibilă în afara medierii tehnologice: angajarea este condiționată de trimiterea unei aplicații prin mail, supraviețuirea este condiționată de sistemele de transport, utilități și aprovizionare cu hrană. Aceste medieri care formează țesătura de fundal a vieții noastre reclamă o nouă conștientizare a existenței în care opțiunile oferite de tehnologie, sau lipsa acestora, să fie corect evaluate.

Politica tehnologiei

Aristotel recunoștea două tipuri de condiționări la care este supus omul: biologice și sociale. Pe acestea trebuia să le ia în considerare orice teorie etică sau politică pentru a putea urmări o viață bună individuală sau comunitară. Astăzi avem de a face și cu a treia condiționare, cea tehnologică. În acest caz designerul tehnologiei devine un actant politic important, el modificând structurile de existență ale întregii societăți. Același lucru se poate afirma și despre experții care consiliază factorii de decizie guvernamentali sau corporatiști în aplicarea anumitor soluții tehnologice. Dar pentru a putea formula o teorie asupra bunei guvernanțe a tehnologiei trebuie să știm întâi ce este aceasta și care sunt efectele acesteia asupra vieții noastre.

Ce este tehnologia

Astăzi, conform Wikipediei, tehnologia este înțeleasă ca „crearea, modificarea, utilizarea și cunoașterea uneltelor, mașinilor, tehnicilor, meșteșugurilor, sistemelor, modurilor de organizare, în scopul rezolvării unei probleme, îmbunătățirii unei soluții preexistente la o problemă, atingerii unui scop sau a realizării unei anumite funcții.” (http://en.wikipedia.org/wiki/Technology) Această definiție obiectuală nu vorbește însă despre importanța ontologică a tehnologiei, i.e. ce este și ce rol joacă acest tip de materialitate. Există două teorii care aprofundează această problemă: teoria actor-rețea a lui Bruno Latour (Reassembling the social: An introduction to actor-network-theory. Oxford University Press, Oxford, 2005.) și teoria medierii a lui Don Ihde (Technology and Lifeworld. From Garden to Earth, Indiana University Press, 1990.).

Teoria actor-rețea afirmă că artefactele tehnologice sunt actanți sau actori în cadrul unei rețele indefinite de actanți (umani și non-umani). Artefactele „determină ... autorizează, permit, afordează, încurajează, sugerează, influențează, blochează, fac posibilă, interzic, etc.” acțiunea umană. Posibilitatea de acțiune a actanților este dată de programele de acțiune înscrise în aceste artefacte în procesul de creare și utilizare a lor. Latour nu face deosebire între actanții umani și cei non-umani, pe fiecare dintre aceștia considerându-i ca acționând în virtutea propriilor programe de acțiune. Latour dă ca exemplu pragurile de limitare a vitezei de pe șosele care sunt acei actanți asupra cărora s-a delegat siguranța rutieră, prin translatarea datoriei poliției de a asigura bunul trafic asupra unei piedici fizice care nu acționează decât prin compoziția programului de acțiune propriu pragurilor cu unul din programele conducătorului auto, acela de a nu-și avaria autoturismul.

Teoria medierii tehnologice pornește de la analizele fenomenologice ale unei relații originare eu-lume. Don Ihde neagă existența unei astfel de relații imediate afirmând că orice relație cu lumea este mediată. Medierea este condiția de posibilitate a tehnologiei. Eul și lumea există doar pentru că se exprimă, sunt mediați. Don Ihde specifică patru relații posibile: de întrupare (omul întrupează tehnologia, aceasta devenind extensie proprie a trupului), hermeneutică (lumea se exprimă doar prin intermediul artefactelor tehnologice), de fundal (tehnologia asigură fundalul vieții de zi cu zi fără a mai fi percepută) și de alteritate (tehnologia devine un celălalt cu care interacționăm). Modul în care omul acționează și percepe lumea este profund influențat de tehnologie.

Aceste două teorii resping caracterul strict material, obiectual al tehnologiei, determinismul social sau pe cel tehnologic, autonomia morală omului sau pe cea a tehnologiei. Marea diferență între cele două perspective constă în caracterul transcendental al omului în această ecuație: este omul cel ce dă sens lumii și face alegeri față de care este cu adevărat responsabil (ca pentru Ihde) sau este un simplu actant, doar mult mai complex dar nu diferit de pragul de reducere a vitezei, a cărui responsabilitate nu este transcendentală ci doar o altă specificație a programului de acțiune.

Cum funcționează tehnologia

Există cel puțin șase tipuri de medieri efectuate de către tehnologie care influențează și rescriu moralitatea presupus autonomă a omului: medierea percepției, medierea acțiunii, medierea opțiunilor, medierea deciziilor, medierea practicilor și medierea valorilor, credințelor și a normelor morale. Tehnologia mediază percepția în sensul în care ne arată cum este lumea prin propria grilă de interpretare. Conducerea automobilului spre exemplu mărește distanța fizică față de ceilalți și îi prezintă pe aceștia doar ca participanți în trafic, realizând astfel și o detașare morală față de ei. Tehnologia mediază acțiunile umane creând condițiile de posibilitate ale acțiunii. Într-o lume tehnologică, multe dintre acțiunile pe care le executăm nu mai pot fi decât mediate tehnologic. Tehnologia mediază opțiunile creând anumite posibilități de acțiune, modificându-le pe altele iar pe altele pur și simplu eliminându-le, modificând și valorile și datoriile morale asociate acestor opțiuni. Tehnologia mediază deciziile prezentând atât informațiile relevante pentru luarea deciziilor cât și variatele optime din punct de vedere tehnologic. Tehnologia mediază practicile creând condițiile de practicare a unor stiluri de viață. În fine, tehnologia crează, modifică și modelează normele și valorile morale ca atare. Spre exemplu, introducerea camerelor de supraveghere a repoziționat valorile intimității și ale securității creând noi moduri de a conceptualiza și trăi într-o lume de tip panopticon. Afordările (calități fizice ale obiectelor care permit, sugerează sau interzic anumite acțiuni) prin care tehnologia realizează aceste medieri apar ca urmare a designului tehnologic și a modificărilor ulterioare generate de utilizare. Designerul întipărește în artefactul tehnologic anumite valori și norme, creând astfel condițiile materiale pentru diferite tipuri de mediere.

Politica tehnologiei

Politica tehnologiei, adică teoria bunei guvernanțe aplicată condiționărilor tehnologice, trebuie să se axeze pe trei mari componente: a) evaluarea consecințelor utilizării tehnologiei, b) modificarea caracteristicilor acesteia pentru promovarea unei vieți bune și c) îmbunătățirea abilităților tehno-morale ale utilizatorilor prin promovarea bunelor practici de utilizare cu ajutorul condiționărilor materiale înscrise în design.

Există deja o serie de exemple importante privind impactul pe care relația dintre politică și tehnologie îl are asupra vieții de zi cu zi. În primii ani ai introducerii bicicletei, la sfârșitul secolului XIX în Anglia, codul vestimentar face ca unei femei să îi fie interzis accesul într-o cafenea pentru că purta pantaloni. Motivul pentru care purta pantaloni în plină epocă victoriană era faptul că se plimba cu bicicleta. Deși Lady Harberton pierde procesul intentat patronului cafenelei adoptarea pe scară largă a bicicletei face ca decizia, juridică în acest caz, să fie invalidată de necesități tehnologice. Rămânând pe domeniul relației dintre emanciparea femeilor și tehnologie putem menționa mașina de spălat ca instrument nu doar pentru corvezile zilnice dar pentru eliberarea timpului femeilor pentru asumarea de către acestea de acțiuni social-politice. Decizia politică poate de multe ori da naștere unor soluții tehnologice interdicțiile impuse de politic, cum ar fi răspândirea în masă a țigării electronice ca răspuns la politicile anti-fumat ale guvernelor. Și nu de puține ori întâlnirea dintre politică și tehnologie are efecte perverse, cum este cazul introducerii becurilor ecologice în Țările de Jos. Aici, prin decizie politică, pentru a reduce consumul de energie a fost interzisă comercializarea becurilor cu filament. Dar, datorită consumului scăzut al noilor becuri economice, consumatorii au folosit mai multe becuri, uneori în locuri care nu necesitau iluminare. Ca urmare, consumul de energie electrică pentru iluminat a crescut.

Un bun exemplu de analiză a politicii tehnologiei este cazul proiectului european de normare a introducerii mașinilor inteligente analizat de Katinka Waelbers (Doing Good with Technologies: Taking Responsibility for the Social Role of Emerging Technologies, Springer, 2011) care scoate la lumină efectele perverse ale tehnologiilor propuse, efecte trecute cu vederea de entuziasmul naiv care însoțește promovarea unei noi tehnologii. Noile mașini inteligente propun o serie de soluții tehnologice pentru confortul și siguranța conducerii de autoturisme care au determinat decidenții din Uniunea Europeană să promoveze introducerea acestor mașini inteligente. Studiile empirice au pus în evidență și posibile consecințe nefaste ale utilizării acestor autovehicule: mărirea vitezei de croazieră în trafic aglomerat, modificarea obișnuințelor de a conduce prin schimbarea mai frecventă a benzilor și creșterea frecvenței depășirilor, reacția întârziată la unele evenimente comune în trafic, diminuarea atenției conducătorului, diminuarea capacității de predicție din partea conducătorilor de autoturisme normale a comportamentului mașinilor dotate cu sisteme inteligente, eșecuri ale sistemelor inteligente în a detecta pietonii și bicicliștii și creșterea comportamentelor antisociale ale șoferilor împotriva acestor grupuri. Această analiză care scoate în evidență eșecurile unei tehnologii nu este o pledoarie împotriva introducerii ei, mai ales că este puțin probabil ca factorul politic să aibă efectiv această putere, ci o invitație la îmbunătățirea tehnologiei care să răspundă acestor probleme și să contribuie la o viață mai bună a cetățenilor. „Se pune întrebarea dacă mai putem fi virtuoși într-un trafic în care tehnologiile au făcut ca mașinile să se conducă mai mult sau mai puțin singure. A fi virtuos în trafic implică lucruri precum a lăsa să treacă pe cel care (conform regulamentelor) ar trebui de fapt să aștepte și a fi răbdător dacă cineva greșește sau are de descărcat ceva din mașină. Așa cum s-a arătat, tehnologiile inteligente (ADAS) pot conduce la un comportament mai antisocial și mai nerăbdător. Studiile preliminare arată că instalarea de tehnologii inteligente (ACC) relativ limitate micșorează deja bunăvoința față de alți participanți la trafic, precum motocicliști sau participanți și mai vulnerabili.” (Waelbers, op.cit., 131-132) În final, ar trebui să luăm seama ca prin acceptarea necritică a unor tehnologii confortabile să nu rămânem fără civilizație.

Assignment of Technological Functions. Constitution of Technological Practices

The function that a technological device has seems to be a direct consequence of its physical configuration. For example, the cellular telephones are calling devices because they are physically designed to do so and the practice of using cellular telephones is logically entailed by their technological configuration. However, even a technological device can perform some operation, that operation may be not be recognized as a function of the respective device and the recognition of a function does not amount to the transformation of that function into a technological practice. For a technological function to become a technological practice it has to acquire a social status.

In order to show this I will first argue, using Ihde’s and Verbeek’s postphenomenology, that a technological device is essentially a multistable object. A technological device has multiple aspects and it depends upon human-technology interaction as well as upon Background practices what aspect will become apparent.

In the second part of my argument I will show that the function of a device is constituted by three successive and interdependent forms of intentionality: a) the intentionality of the designer that establishes the primary function of the device, b) the intentionality of the user that assigns to the device a different function in accord to its needs and c) a joint intentionality of user and artifact that emerge in the process of technological interaction. The first two are forms of prior intentions while the last one is a form of intention in action. During interaction, the device mediates user’s prior intention in unforeseen ways bringing about unexpected results and making apparent new technological functions.

The last part will analyze the constitution of technological practices as assignment of status function. Designing a technological object implies also the assignment of status functions for it. From different possible uses and functions of a device, some are adopted, codified and stabilized by collective intentionality. The assignment of status function on technological devices and the emergence of technological practices are less a matter of declaration but a matter of increasing recognition and modification of status function established by the designer.

The Moral Aspects Embedded in Technology. The Ethical Designer

Technological products are not just physical objects, they are social objects. They perform some functions not solely on the basis of their functional physical properties but on the basis of the social functions assigned to them in a way similar to Searle’s Declarations. These social functions are not only specifications of how to use a technological device but contain certain moral percepts regarding the use of the respective device. My paper will focus on the moral values embedded in technology, their assessment, evaluation and modification, and will argue for the necessity of an ethical design of technologies.

The ethical norms embedded in technology are the basis for the appropriation of technological devices as well as for the further developments of technological practices. One of the ethical challenges in this respect is to develop a critical approach that would reveal the social preconceptions embedded into technological design.

While a technological object can have many functions only some of them come to be stabilized as social practices. The stabilization process is due part to the designers of technology, part to the users who develop new practices in unforeseen ways. The construction and ethical evaluation of realistic scenarios regarding the development of technological practices should be an important part of the design precesses. This kind of evaluation should take into account that a technological practice is inserted in a wider field of practices that modify and are modified by the new practice.

Furthermore, the postphenomenological analysis of technology shows that technological devices are not just instruments employed in human actions but they mediate the relation between humans and their world. This mediation raises its own ethical issues because technological characteristics modify human purposes. In this respect, ethical evaluation has two components: an internal one, that assesses mediation and inquires into the modifications brought about by the use of a specific device, and an external one, the traditional ethical perspective that inquires into the morality of human actions that employ artifacts.

The triad of ethical issues presented above (social preconceptions, stabilization of practices and the mediating role of artifacts) requires a different approach to the ethics of technology in which technological devices should be ethically designed i.e. the designer should create not only technical functions but also the material premises for ethical use of the device.

Critique of the Power of Judgment and the Problem of Technology

My paper will inquire into the transcendental conditions of possibility of technological design and use based on Kantian conceptualization of art, genius and purposiveness as found in the Critique of the Power of Judgment.

The place and the scope of art in the philosophical tradition

I will begin with a discussion about the role and the scope of art in the philosophical endeavor as developed by Aristotle and Kant. Both Kant and Aristotle divides the domain of human knowledge into theoretical philosophy, practical philosophy and art (see Aristotle, Nicomachean Etics, 1139b and Kant, Critique of the Power of Judgment, 5:198). What is important from this comparison between Aristotle's and Kant's divisions of philosophical domain is the fact that both take art, techne or Kunst, as an important part, i.e. the third important part, of philosophical inquiry. The way in each of them treats art does not reach the same level of analysis as practical and theoretical philosophy. For Aristotle the term techne refers to all human endeavor that aim at producing artificial works, from forks and carriages to statues and music. For Kant, the scope of art is more or less the same, although there are some important differences. Art is strongly divided between liberal and mechanical art and craftsmanship is excluded from the domain of art. There is nonetheless a different conceptualization of art, that of Bacon and Descartes, that accentuate the mechanical part of the arts. In this case beautiful art is rejected as mere illusion that does not contribute to our capacity of knowing. Although they accentuate the importance of mechanical arts, they seldom offer an autonomous domain for art, similar to Aristotle and Kant, because they view mechanical art as applied science and every philosophical interesting problem  that art poses is to be analyzed as a problem of knowledge.

The domain of art in the Critique of the Power of Judgment

When it comes to art, Kant's treatment of it greatly differs from the other two Critiques. The knowledge of the laws of nature and the exercise of freedom are extensively analyzed under the transcendental conditions that make their objects possible. Critique of the Power of Judgment on the other hand fails to take art as its proper and unique object of study. Art properly speaking is dealt with only in few paragraphs of the work, in 12 out of 91 paragraphs. Even here, Kant restricts the scope of the art only to beautiful arts and their production by genius. In the section 43 he pass from natural beauty to art in general only to immediately restrict himself in the next paragraph to beautiful arts. Nevertheless, as we will try to show, the characterization of art and the possible developments of paragraph 43 are important for a proper consideration of the transcendental conditions of technology. In paragraph 43 Kant considers art in general and from this general account we will try to reinterpret the third Critique as being extremely relevant not only to beautiful arts but also to contemporary debates on technology. By analyzing paragraph 43 we will delineate the domain of art in general. Kant draws three distinctions through which the art as a domain is demarcated. He opposes art to nature, science and craft. Considering these distinctions, art may be defined as a playful but skilled human production of artifacts. In the next paragraph Kant restricts to beautiful arts which will be the theme of his following paragraphs. Nevertheless, in his definition of art in general he includes also clock-making, furniture-making and, in general, playful but necessarily skilled production of useful artifacts. His inclusion of clock-making in the domain of art is based on the amount of talent that it requires. To make a clock, Kant implies, requires not only skill and knowledge about mechanics but also a certain amount of talent. We can further equate this talent required for making a clock with the genius required in the production of a work of beautiful art. In the following part of the paper I will deal with this sub-domain of art, the arts for which the term “beautiful art” does not apply, the domain that nowadays bears the name of technology. Kant's main argument in rejecting useful arts, or technology, is based on their extrinsic characteristic of being retributed or aiming at material gainings. But if we consider the intrinsic characteristics implied in the design and use of the artifacts produced by useful arts we will find that technology can become one of the proper subjects for the Critique of the Power of Judgment.

The Purposiveness of Technology 

In the third Critique, Kant proposes a distinction that is fruitful for the consideration of technology, the distinction between mechanism and technique. This distinction is link to the concept of purposiveness. This set of concepts is applied by Kant to nature.

The reflecting power of judgment thus proceeds with given appearances, in order to bring them under empirical concepts of determinate natural things, not schematically, but technically, not as it were merely mechanically, like an instrument, but artistically, in accordance with the general but at the same time indeterminate principle of a purposive arrangement of nature in a system, as it were for the benefit of our power of judgment, in the suitability of its particular laws (about which understanding has nothing to say) for the possibility of experience as a system, without which presupposition we could not hope to find our way in a labyrinth of the multiplicity of possible empirical particular laws. Thus the power of judgment itself makes the technique of nature into the principle of its reflection a priori, without however being able to explain this or determine it more precisely or having for this end an objective determining ground for the general concepts of nature (CPJ, 17)

Nonetheless, we can apply this set of concepts to technology. A technological device can be seen primarily only as a mechanism that has no purpose. But as employed into a practice or designed to be used in a practice it acquires a purpose. This purpose is not completely determined by the mechanism of the device, but should be, in Kant terms, a consequence of applying the a priori principle of the power of judgment. In other words, a technological device has no purpose if it is not considered as a work of art, a creation of human agency. And even if it is considered as such, a technological device is primarily considered purposeful without having a specific purpose. Its purposefulness is not something objective but rest entirely on the subjective judgment about its utility. A good example for that are the Asian chopsticks which for an European absolutely ignorant of Asian culture have no specific purpose although they evidently are purposeful creations of human agency. Another example for the necessity of the a priori principle of the power of judgment in considering technology is the telephone whose purposes rest on the intentionality of its designers and users.

On this account, Alexander Graham Bell, who developed the first telephone to aid the hard-of-hearing, counts as a designer but so do later engineers, who adapted telephones for use as a general communication device, and even innovative consumers who use their telephone to listen in on their sleeping children. (Houkes and Vermaas, 2010, 3)

Like nature, technology is, as analyzed by the intellect, nothing else than a mechanism. In order to have a purpose, technology should be considered as a system. Only thus technology become purposeful and could be inserted in a practice. No technological device has a purpose as such. The fact that we take each device as fulfilling a certain purpose is due to social pressure to use a certain device in a certain way and not to intrinsic properties of the device. In Don Ihde’s terms, a device is multistable (Ihde, 1990). The necessary condition for a technological device to be purposeful is the subject’s judgment that it is so which involve the a priori capacity to ascribe a technique to a mechanism. That ascription, be it from designer or from user, involves the free play of understanding, imagination and reason, as I try to show in the next part of my paper.

Free play of understanding, imagination and reason

In analyzing the use and the the design of useful artifacts, Kant's theory of a genius may bring some new insights regarding the role of imagination and practical thinking in employing technological artifacts. As stated earlier, in the production of artifacts is involved a fair amount of talent. This talent is the main characteristic of a genius.

Genius is the talent (natural gift) that gives the rule to art. Since the talent, as an inborn productive faculty of the artist, itself belongs to nature, this could also be expressed thus: Genius is the inborn predisposition of the mind (ingenium) through which nature gives the rule to art.31 (CPJ, 186)

For Kant, the genius establishes the rule of art by creating the standards of beauty. If we transfer this capacity in the domain of technology, the genius should establish the standards of usefulness. The creative designer and user creates the purposiveness of an artifact. This is one of important insights that Kant's theory can bring to the contemporary debate in the philosophy of technology. The artifact as mechanism receives a new status, a new purpose through the imposition of new rules by the genius. In this context we understand genius not in the romantic tradition of an exceptional man but only as the talent to establish some new rules of use. As in the case of the telephone, its purpose, the rules according to which it is used, is transformed by users and designers. This transformation, as I try to show, is brought about by the free play of understanding, imagination and reason. Consequently I will analyze the role that each of this faculties plays in designing and using technologies.

The design and the use of a technological device requires a fair amount of theoretical knowledge. As Kant states, the creation of  work of art is not done solely through imagination.

But it is not inadvisable to recall that in all liberal arts there is nevertheless required something compulsory, or, as it is called, a mechanism, without which the spirit, which must be freed in the art and which alone animates the work, would have no body at all and would entirely evaporate (e.g., in the art of poetry, correctness and richness of diction as well as prosody and meter), since many modern teachers believe that they can best promote a liberal art if they remove all compulsion from it and transform it from labor into mere play. (CPJ, 183)

The understating of the lawfulness of the mechanism that compose the device is crucial for the ability to use it creatively. This understanding is required as a necessary condition in creating the needed mechanism, the mean, for attaining the desired technique, the end. As well, in the case of users they have to know how the device work in order to employ it into new practices.

Another important insight that is derived from Kant's theory is the importance of practical reasoning in the design and the use of artifacts. More than in the case of beautiful art, in technology the ethical thinking is a necessary requirement. The artifacts are made in order to improve human life,  and this improvement in necessarily linked to the ideals of good life and the moral principles that are followed. The designer is, conscientiously or not, an ethical designer, a characteristic completely forgotten by the tradition that identify technology with applied science. The importance of ethical dimension of technological design was reaffirmed recently by Bruno Latour and Peter-Paul Verbeek.

By far, the most important characteristic of technological design and use that follows from Kant's work is the free play of imagination that, first, has to inquire into and to create the purpose of a device, second, has to correlate this purpose to the mechanisms that can be employed to attain it, third, has to inquire into the moral principles that has to be served and how to serve them by technological means, and finally has to produce, by itself, an exemplary work of useful art.

Selected Bibliography

Kant, Immanuel. 2000. Critique of the Power of Judgment. Translated by Paul Guyer and Eric Matthews. Cambridge University Press.

Ihde, Don. 1990. Technology and the Lifeworld. From Garden to Earth. Indiana University Press.

Latour, Bruno. 2005. Reassembling the Social. An Introduction to Actor-Network-Theory. Oxford University Press.

Verbeek, Peter-Paul. 2006. „The Morality of Things: A Postphenomenological Inquiry”, în Selinger , Evan (ed.). Postphenomenology. A Critical Companion to Ihde. State University of New York Press.

Verbeek, Peter-Paul. 2008. „Morality in Design: Design Ethics and the Morality of Technological Artifacts”, în Vermaas, Pieter E., Kroes, Peter, Light, Andrew, Moore, Steven A. Philosophy and Design: From Engineering to Architecture. Springer.

Houkes, W., and P.E. Vermaas (2010) Technical Functions: On the Use and Design of Artefacts , vol. 1 of Philosophy of Engineering and Technology (Dordrecht: Springer).