Viața bună mediată tehnologic

În urma războaielor ultimelor două secole au fost studiate (deși se știa de mai demult de aceste fenomene) membrele fantomă. Un soldat ce și-a pierdut spre exemplu o mână pe câmpul de luptă raportează că își simte încă mâna, ba mai mult, are dureri insuportabile în acea mână. Fenomenul nu este rar, apărând în forme mai ușoare sau mai grave la aproximativ 90% din cei ce își pierd un membru. Problema cu atenuarea durerii în membrele fantomă este aceea că nefiind o durere fizico-chimico-biologică nu poate fi tratată prin administrarea de analgezice. Modalitatea de a reduce sau chiar anula durerea s-a dovedit a fi simplă, unii pacienți chiar scăpând de membrele fantomă. Este vorba de folosirea unei cutii cu două compartimente și a unei oglinzi. Unul din compartimente este acoperit, celălalt este vizibil. Cele două compartimente sunt despărțite de oglindă. Cutia este așezată în fața pacientului astfel încât acesta să își poată introduce mâinile în cele două compartimente ale cutiei. Mâna sănătoasă va fi introdusă în compartimentul vizibil. Oglinda este astfel poziționată încât pacientul va putea vedea reflecția mâinii existente în acea poziție în care ar trebui să se afle mâna fantomă. Vizual pacientul percepe astfel două mâini sănătoase, una dreaptă și una stângă. Marea problemă ce trebuie rezolvată în cazurile de membre fantomă este ca pacientul să poată controla acel membru fantomă. Terapia oglinzii constă în a cere pacientului să facă cu ambele mâini exact aceleași gesturi (de exemplu să strângă și să deschidă pumnul). Pacientul va observa în cadrul terapiei cum cele două mâini ale sale acționează concomitent la voința sa și mai ales că își poate controla membrul fantomă. În limbaj tehnic, corpul propriu pe care pacientul îl simte este schema corporală iar ceea ce el vede este imaginea corpului. Înainte de terapie schema corporală conține o mână dureroasă, dar imaginea corpului este lipsită de o astfel de mână. În cadrul terapiei se caută a da o imagine acestei scheme pentru a o putea modifica.

Dar astfel de experimente au mers mai departe pentru a demonstra modalitatea întrupării extensiilor tehnologice. Noul experiment are următoarea formă: o persoană își așează mâna sub un pupitru. Pe acel pupitru se află un obiect oarecare, de exemplu o carte. O altă persoană va trebui să atingă concomitent, după același model de mișcare, atât mâna persoanei care se află sub pupitru cât și obiectul care se află pe pupitru și pe care persoana în cauză îl observă. În urma experimentului, persoana raportează, de cele mai multe ori că simte atingerea în respectivul obiect. Prin urmare schema corporală ajunge să cuprindă și acel obiect exterior.

Ceea ce demonstrează aceste experimente este faptul că obiectele materiale cu care avem contact prelungit, prin intermediul cărora acționăm devin parte a corpului nostru. Cu aceste extensii percepem și acționăm în lume. Astfel, când scriem cu un creion pe hârtie (o activitate din ce în ce mai rară), creionul devine transparent privirii teleologice care se concentrează pe actul de a scrie. Cu acel creion simțim asperitățile hârtiei, prin acel creion ne manifestăm în cadrul unei simbioze om-tehnologie. Extrapolând, același lucru se întâmplă când vorbim la telefon sau când conducem mașina: extensiile materiale ale corpului nostru devin parte a schemei noastre corporale.

Aceste extensii tehnologice, de la simplii ochelari de vedere la calculatoare și realități virtuale, mediază percepția și acțiunea umană. „Fiziologic vorbind, omul, în cursul utilizării obișnuite a tehnologiei – sau a trupului său prevăzut cu nenumărate extensii – este perpetuu modificat de tehnologie și, la rându-i, descoperă mereu căi noi de modificare a tehnologiei”. (McLuhan, 2006, 412). Tehnologia se interpune între ființa umană și lume, dar nu ca un mediu transparent, ca un fel de ochelari fără dioptrii, ci modifică atât pe cel ce experimentează cât și lumea experimentată. Inserându-se în relația eu-lume, în interrelația prin care se constituie reciproc ființa umană și lumea sa, tehnologia devine parte esențială a acestei relații.

Tehnologiile nu sunt 'intermediari' neutri între oameni și lume, ci mediatori: ele mediază activ această relație”. Pentru a specifica diferența dintre intermediar și mediator este foarte sugestivă o imagine preluată din Dragostea în vremea holerei de Gabriel Garcia Marquez. Astfel într-o relație de dragoste intermediarul este cel ce duce scrisorile de la un îndrăgostit la celălalt fără să cunoască scopul și conținutul scrisorii sau intențiile celor doi. Mediatorul pe de altă parte este cel care cunoaște intențiile ambilor și mediază activ relația. În romanul amintit, cel ce mediază relația de dragoste, mediatorul, Francisco Aziza, scrie scrisorile pentru ambii îndrăgostiți, astfel încât ajunge să se substituie acestei relații.

Un telefon mobil este un mijloc de percepție mai degrabă decât obiect al percepției. Deși doar telefonul este cel ce scoate sunete şi, la limită, eu percep doar sunetele difuzorului telefonului, nu telefonul este totuși cel pe care îl percep, ci persoana cu care vorbesc. Telefonul în acest caz, împreună cu rețeaua GSM, devine parte a sistemului meu perceptiv, extinde zona mea de influență și percepție. Principala caracteristică pentru ca întruparea dispozitivelor tehnologice și medierea să aibă loc este ca tehnologia să poată deveni transparentă în cadrul acțiunii. Pentru ca transparența să se realizeze sunt necesare cel puțin trei condiții:
a) condiția de design, artefactul trebuie să fie astfel construit încât să poată fi întrupat, în cazul unui dispozitiv hands-free să respecte structura anatomică a urechii;
b) condiția de dexteritate, o anumită îndemânare în a folosi artefactul, de exemplu să cunosc modul de manipulare al mausului și ce efecte au acțiunile particulare;
c) condiția de familiaritate, artefactul trebuie să instanțieze ceea ce este perceput într-o formă analoagă percepției nemediate, să transpună de exemplu radiația infraroșie în imagini din spectrul vizibil.

Toate medierile tehnologice transformă radical percepţia și acțiunea prin fenomenele de amplificare și reducere a elementelor percepute. Telefonul amplifică atenția acordată vocii și discursului unei persoane reducând în schimb celelalte caracteristici ale prezenței unei persoane. Prezența telefonului nu modifică doar modul de a fi prezent dar creează noi modalități de comunicare, noi îndemânări, un nou tip de atenție și de inserție în lume.

Întruparea și medierea specifice tehnologiilor au implicații asupra modului de a trăi și asupra vieții noastre morale. Tehnologiile oferă afordări ( din engl. affordance=calitate a unui obiect de a permite, a sugera sau a impune anumite acțiuni). Un limitator de viteză obligă șoferul să încetinească, ecografia obstetrică mărește afectivitatea părinților față de copil înainte ca acesta să se nască, deținerea unui cuptor cu microunde crește probabilitatea adoptării unei alimentații bazate pe preparate congelate. Datorită creșterii dependenței noastre față de tehnologii, acestea trebuie luate în considerare în urmărirea unei vieți bune (scopul omului pentru Aristotel). Tehnologia nu este doar un instrument pe care îl putem ignora. Simpla existență a unei tehnologii creează dileme morale chiar în cazul respingerii acesteia. Faptul că o tehnologie oferă anumite posibilități, depistarea unei malformații prin ecografii obstetrice, face din opțiunea de a nu efectua testul o decizie informată tehnologic care mediază relația cu viitorul copil. Mare parte din viață nici nu mai este poibilă în afara medierii tehnologice: angajarea este condiționată de trimiterea unei aplicații prin mail, supraviețuirea este condiționată de sistemele de transport, utilități și aprovizionare cu hrană. Aceste medieri care formează țesătura de fundal a vieții noastre reclamă o nouă conștientizare a existenței în care opțiunile oferite de tehnologie, sau lipsa acestora, să fie corect evaluate.