Două exemple nipone

Ceasurile nipone sau (ne)universalitatea tehnologiei

Lewis Mumford, cercetând istoria tehnologiei din perspectiva unei istorii a modernităţii şi a raţionalizării, consideră măsurarea regulată a timpului prin mijloace mecanice drept punctul de cotitură de la care pornind se instituie o nouă logică a existenţei. „La ce moment apare pentru prima dată maşina în civilizaţia modernă? ... În orice caz, în secolul XIII există atestări clare ale ceasurilor mecanice, iar până în 1370 ceasul 'modern' în adevăratul sens al cuvântului fusese construit de Heirich von Wyck la Paris. ... iarnă sau vară, zi sau noapte, oricine devenea conştient de ticăitul regulat al ceasului. ... Ceasul, şi nu maşina cu aburi, este maşina-icoană a erei industriale moderne.” (Mumford, 1934, 12-14) Ceasul este un instrument universal. El serveşte şi raţionalizează scopurile umane. Este creat prin aplicarea principiilor ştiinţei moderne. Este independent şi indiferent în funcţionarea sa faţă de condiţiile exterioare. Generalizând, tehnologia este un instrument ştiinţific neutru la îndemâna omului. Această definiţie a tehnologiei este punctul de pornire a eseului heideggerian privind esenţa tehnicii moderne. Şi toate cele patru caracteristici specificate anterior, instrumentalismul, antropomorfismul, neutralitatea şi ştiinţificitatea tehnologiei, vor fi demontate ca aparţinând unei înţelegeri superficiale a tehnicii moderne.

Acest concept al „tehnicii moderne” pare a fi un pleonasm. A fi modern înseamnă a realiza împlinirea esenţei tehnicii ca ordonare matematică şi dominare a naturii. Modernitatea şi tehnologia, ne spun majoritatea gânditorilor secolului XX, sunt feţe ale aceleiaşi monede. Ceasul lui Mumford conduce inexorabil la măsurarea timpului în intervale regulate, universal valabile. Pot şti cu precizie ce oră este acum la Tokyo printr-un simplu calcul matematic: adun ora locală cu diferenţa de fus orar. Utilizarea ceasului nu ţine seama de culturi, el îşi impune raţionalitatea. Sau cel puţin aceasta este eroarea la care ne conduce lipsa de consideraţie faţă de realităţile istorice.

Construcţia ceasului se originează în trei dispozitive de măsurare, sau mai bine spus de cunoaştere a evoluţiei, timpului. Este întâi vorba de clepsidră, care delimitează perioade precise din timp. O clepsidră indică totdeauna un interval, între întoarcerea ei şi golirea recipientului superior, în mod discontinuu, fără legătură cu lumea exterioară. Celelalte două dispozitive sunt cadranele solare, verticale, aşezate pe acoperişul clădirilor, şi orizontale, aşezate pe sol. Acestea măsoară timpul diurn prin umbra unei tije centrale pe care o aruncă soarele pe un semicadran gradat în 12 intervale. Umbra se mişcă, pe semicadranele verticale, în partea inferioară a tijei, 'în sensul opus acelor de ceasornic', iar pe semicadranele orizontale, în partea superioară a tijei, 'în sensul acelor de ceasornic'. Intervalul de timp măturat de umbra tijei este variabil în funcţie de anotimp şi doar miezul zilei este indicat foarte precis la intervale regulate de 23,934 ore (măsura exactă a unei zile). Ceasul împrumută caracteristici de la toate aceste dispozitive şi se transformă în instrument universal.

În secolul XVII curtea imperială chineză era fascinată de ceasurile europene şi de importul şi dezvoltarea respectivei tehnologii. Ciudăţenia acestei deschideri, chinezii nefiind interesaţi de alte produse pe care europenii le ofereau în schimbul mătăsii şi al porţelanurilor, este faptul că ceasurile nu erau folosite pentru măsurarea timpului. Ele erau utilizate doar ca decoraţiuni interioare. Cauza unei astfel de derive de utilizare este explicată fie prin inutilitatea socială a măsurării timpului în China, fie ca respingere a utilităţii unei invenţii vestice care în subsidiar purta cu sine valorile culturii de origine.

În aceeaşi perioadă, ceasurile ajung şi în Japonia dar acestea nu sunt menţinute conform designului original ci sunt adaptate specificităţilor culturale nipone. Zilele de vară fiind mai lungi decât cele de iarnă, artizanii niponi inventează noi tipuri de ceasuri. Acestea măsurau timpul conform împărţirii tradiţionale care ţine seama de diferenţele între anotimpuri, astfel încât orice zi, lungă sau scurtă, să aibă 12 ore egale. Astfel, apar ceasuri cu cadrane interşanjabile sau ceasuri cu greutăţi a căror mecanism respectă o cadenţă diferită în funcţie de anotimp. Unul din cele mai interesante modele de ceasuri japoneze (wadokei) medievale, creat în 1851 de către Hisashige Tanaka, deplasează mecanic cele douăsprezece semne ce denumesc orele zilei astfel încât limba ceasului, care se mişcă regulat, să indice acelaşi semn la răsăritul, respectiv apusul, soarelui pe întreg parcursul anului (http://www.youtube.com/watch?v=9PSKzhybeX4).

„Ceasurile tradiţionale japoneze pot fi privite ca succese ale raţionalităţii instrumentale, care suportă teza constructivismului social al tehnologiei. Artizanii japonezi au deschis cutia neagră a mecanismului ceasului occidental şi l-au recreat în conformitate cu nevoile grupurilor sociale japoneze.” (Murata, 2003, 244) De cealaltă parte, China respinge proprietăţile instrumentale ale ceasului şi refuză să îl vadă pe acesta într-o logică a utilizării sale practice. „În contrast cu Japonia, în Europa ceasurile au fost văzute ca întruchipând o viziune metafizică şi oamenii nu percepeau doar ceasurile ci percepeau lumea 'prin intermediul' ceasurilor” (Murata, 2003, 244) În Europa ceasul devine modelul pe baza căruia universul este interpretat ca mecanism ordonat şi regulat.

Ceasurile nu sunt un exemplu izolat, un detur nefericit, ci modul în care instrumentele 'neutre', 'raţionale', 'independente', sunt adoptate de comunităţile de utilizatori. Celălalt exemplu nipon exprimă acelaşi lucru, de data aceasta în cazul unei tehnologii contemporane, şi anume blogurile, jurnalele online. „Japoneza este cea de-a doua limbă folosită cel mai des în blogosferă, situaţie explicabilă prin gradul de tehnologizare a acestei ţări. Există însă şi o altă explicaţie. Bloggingul are alte înţelesuri şi semnificaţii în Japonia decât în restul lumii. Motivaţiile de a scrie şi a citi bloguri diferă şi ele. Spre deosebire de alte ţări, unde bloggingul este folosit pentru a creşte vizibilitatea şi autoritatea unor acţiuni sau persoane, în Japonia, [...] 70% din bloggeri declară că şi-au creat blog pentru a-şi consemna gândurile şi trăirile şi nu pentru a deveni mai vizibili în spaţiul public sau în comunităţile virtuale. Diferenţa rezidă în paradigma culturală specifică Japoniei, care pune accent pe anonimat ca principiu de bază al comunicării online. Aşa se explică de ce numărul comentariilor şi linkurilor pe bloguri este mult mai mic în Japonia decât în alte ţări.” (Guţu, 2007, 48) Aceeaşi tehnologie, alte istorii, alte utilizări, alte idealuri. Poate că nici nu mai putem afirma că este vorba de una şi aceeaşi tehnologie ci doar de aceeaşi familie tehnologică.