Cum să devii pensionar

Ca orice om normal, fără fobii, manii şi alte ii, şi eu mi-am dorit să ajung împăratul lumii. Probabil din cauza grandomaniei, arahnofobiei, hemofiliei, antropofagiei, mitomaniei, mizantropiei, homofobiei, misoginiei, misandriei, fobomaniei, maniofobiei, gastronomiei, fotografiei, vulvofagiei, falocentrismului, socialismului, capitalismului, canibalismului şi a altor multe stări patologice sau gramofonice de care sufăr eu şi alte vreo şase şi ceva miliarde de animale bipede, fără pene şi cu unghii late. Şi pentru că voinţa de putere trebuie să aibă un început, am pornit pe drumul anevoios al cuceririi lumii de la simple constatări zilnice creându-mi modelele de viaţă. Puterea cea mai mare părea să o deţină bunicul. Avea o viaţă liniştită, toată lumea de la zarzavagioaică până la frizer îl cunoştea şi se purta respectuos cu el. Munca lui de fiecare zi era mult mai tihntă şi mai uşoară decât infernala viaţă de preşcolar, cu orele fixe de culcare, cu interdicţia de a face în pantaloni, cu zmeii de care trebuia să mă speri, cu mâncatu' tot din farfurie, cu pisica pe care nu aveam voie să o trag de coadă ca să miaune, cu maşinuţa care nu făcea nino-nino exact ca salvarea, şi Doamne!, câte alte neajunsuri şi greutăţi. Pe când bunicu, stătea acasă şi, o dată pe lună, un nene soios şi beţiv care avea o fetiţă - mai mare dragul s-o tragi de codiţe - venea şi îi dădea o groază de bani. Atâţia bani cât avea împăratul verde care stătea peste mări şi ţări şi avea trei fete frumoase de măritat cu Feţi-Frumoşi care să trăiască fericiţi până la adânci bătrâneţe, exact ca bunicu cu pensia lui. Din păcate bunicu nu ştia cum să folosească banii. De exemplu cumpăra crenvurşti şi cartofi, îi dădea frizerului cu ochii bulbucaţi care mă chinuia cu o maşină infernală, îi dădea pe hârtii cu poze alb-negru (foarte urâte, cu oameni necunoscuţi cu excepţia tovarăşului Nicolae Ceauşescu) (măcar de ar fi fost colorate pozele). Şi avea bunicu straniu obicei să se uite toată dimineaţa la hârtiile alea (în loc să îmi spună mie poveşti) şi apoi se ducea şi îi spunea bunicii câte în lună şi în stele, lucruri pe care cică le-a aflat uitându-se la pozele alea. Nici măcar nu erau desene animate unde se întâmplă păţanii sau reviste cu Pif şi Hercule unde mâţa e mai deşteaptă ca căţelu'. Deşi eu nu cred asta. Că pisica noastră e proastă şi stă toată ziua pe sobă. Dar revenind la bunicu şi obiceiurile lui proaste. Când era o zi mai deosebită ca 23 August, când tovarăşul Nicolae Ceauşescu i-a bătut pe turci şi pe nemţi de le-a sunat apa în cap, sau de ziua lu' bunica, când venea Oana şi o plimbam călare prin toată casa (Oana e nepoata lu' tanti Ludmila), bunicu se ducea şi dădea banii pe bere, o apă amară cu bulbuci pe care şi el şi bunica o beau cu multă plăcere de parcă era Brifcor. Dar mie nu-mi plăcea deloc. Şi majoritatea banilor bunicu îi dădea pe lucruri inutile. Aşa că m-am hotărât să devin pensionar şi să trăiesc şi eu ca împăratul verde care avea trei fete frumoase de măritat. Aş fi vrut eu să mă însor cu una din fetele împăratului verde dar bunicu mi-a spus că nu se poate că s-au măritat deja cu Feţi-Frumoşi. Asta am înţeles mai greu: dacă fetele sunt frumoase şi de măritat, de ce nu pot să mă mărit şi eu cu ele? Nici cu tanti dentista nu aveam voi să mă însor că cică avea un soţ. Dar mie mi-ar fi plăcut că îmi dădea ciocolată de fiecare dată când ne întâlneam cu ea şi mirosea şi foarte frumos. Tot aşa m-a mai supărat bunicu într-o zi când l-am întrebat de ce nu are şi el copii. Că mi-ar fi plăcut să mă joc cu copiii bunicului. Iar el mi-a răspuns că tata este copilul lui, de parcă tata ar fi copil. Şi dacă bunicu ar fi tată, cum ar mai putea el să fie bunic? Şi dacă tata ar fi copil, atunci nu ar putea să aibă copii şi să fie tată. Şi a mai zis şi că mama e copilul lui bunica cealaltă, care ştiu sigur că nu are copii că are părul alb, si numai bunicile au părul alb nu şi mamele.
Dar să revenim la pensia mea. Am aflat că e destul de greu să ajungi pensionar. Întâi de toate trebuie să îţi faci părul alb. Asta cred că se poate rezolva că şi mama s-a colorat odată roşcat. După aceea trebuie să îţi găseşti un nepot. La început am crezut că este destul de uşor şi mi-am întrebat toţi colegii de grădiniţă dacă nu vor să fie nepoţii mei. Mai puţin pe Andreea şi pe Laura care erau foarte frumoase şi voiam să mă însor cu ele nu să îmi fie nepoate. Dar nimeni nu a acceptat. O să o rog pe bunica să îmi dea un nepot că ea are patru şi nu îi trebuie atât de mulţi, căci oricum se plânge toată ziua că nepoţii sunt obraznici şi îi fac capul calendar. Să zicem că am rezolvat şi cu nepoţii dar cel mai greu o să îmi fie acum să îl conving pe bunicul că ştiu să citesc poveşti pentru nepoţi. Şi i-am arătat de atâtea ori că ştiu dar el zice că eu spun pe de rost poveştile din carte. Dar şi el face la fel ca mine când citeşte: spune o bucată de poveste uitându-se la poze şi apoi dă pagina şi mai spune o bucată de poveste. Cică nu ştiu să citesc pentru că eu nu dau pagina când trebuie. O să fiu mai atent şi când o să dau şi eu pagina când trebuie o să mă pot face pensionar şi o să îmi vină pensia în fiecare lună şi o să fiu mai tare ca Ceauşescu şi mai tare ca împăratul verde care avea trei fete frumoase de măritat.