Parafrazându-l pe Nietzsche: „Prietenii mei şi prietenele mele, nu urâţi şi voi câteodată atât de mult femeile încât să o pălmuiţi pe prima care vă iese în cale, şi vă abţineţi doar de teamă să nu considere acest gest ca adresându-i-se personal?” Nietzsche, de fapt, foloseşte în Zarathustra metafora biciului: „Te duci la femei? Nu uita biciul!” Şi pune aceste cuvinte pe buzele unei femei...
Dar lăsîndu-l pe blândul – în realitate – Nietzsche cu metaforele şi aforismele lui... Ce bărbat, care află că iubita lui se culcă cu altul chiar în momentul în care o iubea cel mai mult, şi ce femeie, care e înşelată în momentul în care visele ei romantice erau la apogeu, nu declară, cu o certitudine pe care cogitoul cartezian nu a atins-o niciodată, că „Toate femeile sunt curve!” Şi ar striga acest lucru fiecărei femei pe care o întâlneşte... Aici trebuie să menţionez că bărbatul implicat (seducătorul sau sedusul) poartă o vină mult mai mică. Circumstanţa lui atenuantă este lipsa unei conştiinţe sentimentale. În astfel de împrejurări, se zice, bărbaţii, pentru a mă exprima aseptic, gândesc cu biologicul.
Bineînţeles nu vorbesc aici de slinosul misoginism lipsit de vlagă, de uri academice şi muzeale ale unor teorii frustrate, ci de uri reale, inscripţionate cultural sau genetic în amalgamul de stări afective. Ce ginere nu are pusee de ură la adresa soacrei? Ce soacră nu e scoasă din sărite de noră? Motivul este puterea comunicaţională pe care mama o are asupra fiicei şi soţia asupra soţului. Bătrânul Marx are, poate, iarăşi, dreptate. Lupta pentru capital ne face să îi urâm pe cei care îl deţin. Iar secretul relaţiei se află la soacră în cazul ginerelui şi la noră în cazul soacrei. Nora este cauza pentru care „băieţelul mamei” se schimbă. Din cauza soacrei „docila soţie” devine o scorpie. „Şi cum se poate îmblînzi o scorpie?” Această întrebare l-a făcut pe Freud să urască femeile. Căci dacă a reuşit să îi înţeleagă – şi să îi îmblînzească – pe nevrotici, pe psihotici şi pe perverşi, el nu a reuşit să înţeleagă femeia.
Ura faţă de femei este, cred că pe nedrept, atribuită doar bărbatului. Ca bărbat, de exemplu, urăşti femeile pentru că au fost cu alţii înaintea ta şi vor fi cu alţii după tine; urăşti femeile pe care ţi le-ai dorit şi nu le-ai avut; urăşti femeile pentru că sunt conservatoare şi nu adoptă amorul liber când nu sunt iubitele tale; urăşti femeile pentru că sunt prea libertine atunci când consideri că ar trebui să îţi aparţină trup şi suflet; urăşti femeile pentru că nu acceptă sexul în trei cu încă o femeie; urăşti femeile pentru că fantasmează la sexul în trei cu încă un bărbat; urăşti femeile pentru că nu le poţi înţelege; ... Dar acestea sunt doar motive periferice, masculine, părtinitoare. De fapt urâm femeile pentru că structura limbajului nostru, structura afectivităţii este astfel realizată încât ne face să urâm femeile.
Să revenim la ... femeile noastre. Cine suntem noi, cei ce le urâm, şi cine sunt ele, cele care beneficiază de ura noastră? Să urăşti sau să iubeşti femeia ca gen este doar o figură retorică, o idealizare puberă sau misogin-filosofică, care duce doar la anomalii lingvistice de genul celor pe care Plutarh i le atribuie lui Cezar: „Iubesc trădarea dar îl urăsc pe trădător”. În concluzie, „noi” nu suntem bărbaţii în genere, ci fiecare dintre noi, individual sau în grup, bărbat sau femeie, roşu sau galben, african sau australian, etc., etc. Iar femeile nu sunt toate purtătoarele a doi cromozomi X, în viaţă, moarte sau nenăscute încă, ci femeile pe care le cunoaştem, bune sau rele, grase sau slabe, urâte sau frumoase, blonde sau brunete, etc., etc. ... Şi, pentru că toate acestea trebuiau sa poarte un nume, un singur nume, li s-a spus femeie. Femeia „în genere” pe care o urâm când vine vremea de urât. Şi o urâm cu patos nu pentru că am şti ce este ura sau femeia ci pentru că femeia deţine copyrightul sentimentelor, doar ea poate urî cu adevărat, fără a-şi raţionaliza sentimentele, fără a se gândi, precum un bărbat, că cel ce i-a ucis copilul în război poate avea şi el motivele lui.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu